"Evanghelistii" se joaca in continuare

Toate bune si frumoase pana cand pe scena "Ateneului Tatarasi" s-a ivit si spectacolul cu piesa "Evanghelistii" de Alina Mungiu-Pippidi, lucrare premiata in Gala UNITER (1992) de catre Fundatia "Principesa Margareta", ca decizie a unui prestigios juriu alcatuit din cunoscuti critici si oameni de teatru. Este povestea celor patru evanghelisti, Matei, Marcu, Luca si Ioan, aflati la Academia profesorului de filosofie Gherintos, care, la solicitarea Apostolului Pavel, imbratisata de profesorul-filosof, vor redacta fiecare cate o versiune a vietii lui Iisus, asa cum o percep din spusele "Povestitorului", nimeni altcineva decat insusi Mantuitorul, pentru ca in final sa fie otraviti de acelasi Apostol Pavel, hotarat sa faca din lucrarea sa un instrument de putere si dominatie a lumii. In fapt, asa cum o spune chiar autoarea, "este o piesa despre libertatea cuvantului". Am spune noi, nu mai putin, un discurs incitant despre efectul bigotismului, al intolerantei si al oportunismului, despre distanta dintre istoria reala si aceea scrisa prin colaborarea directa dintre autori si... autoritati, dar si despre invulnerabilitatea iubirii, ca izvor de mantuire si supravietuire! In regia domnului Benoit Vitse, spectacolul pastreaza cu fidelitate litera textului, adaugandu-i ici si colo unele imagini "picturale", siluete in miscare ori cate un "stop-cadru" cochetand cu nuditatea, asa cum este si scena de sorginte biblica, reinterpretata, cand Elena ii va spala picioarele lui Iisus. In realitate, spectacolul nu da seama de performanta, rareori interpretii reusesc sa confere suflet, culoare si credibilitate acestui text "de idei", iar imaginile menite sa imbogateasca emotia datorata cuvantului, inspirate (dupa spusele regizorului) din deja celebrele fotografii ale lui Jan Saudek, vizibile pe Internet, nici nu pacatuiesc prin vulgaritate, nici nu stralucesc printr-o scontata picturalitate. Dar cu mult mai viguros decat spectacolul de pe scena a devenit... "scandalul" din jurul sau, indelung si cu voluptate mediatizat, scandal care a reusit sa depaseasca si hotarele tarii, cu vituperari si amenintari rostite cu "manie proletara" de personalitati ale vietii politice si culturale, de voci respectabile ale Bisericii Ortodoxe si Catolice, de "eroi" ai umorului involuntar din Parlamentul nostru sau de unii "galcevisti", in mod constant rasfatati ai talk-show-urilor televizate, unde samanta de scandal este cultivata cu o perseverenta demna, fireste, de o cauza mai buna. Desprinse din context, acele secvente "decoltate" din spectacol, culese poate pe furis, cu ajutorul fotocelularelor, au facut ocolul tarii, au aparut in presa scrisa si pe micul ecran, alimentand si ele, cu si mai mult spor otravit, corul protestelor vehemente si nu de putine ori violente sau vulgare la adresa spectacolului, a regizorului si directorului "Ateneului Tatarasi", a piesei si a aceleia care a comis-o, a UNITER-ului care a premiat-o s.a.m.d. La Iasi, protestul a penetrat viata culturala, politica si religioasa, a prilejuit unele interventii patetice si zgomotoase de un gust discutabil, in sedintele Consiliului Local, ale Consiliului Judetean etc. I s-a cerut regizorului "sa lase sfintii in pace", asa cum i-au infatisat marii nostri pictori pe peretii bisericilor, nu ca pe scena, in spectacolul cu "Evanghelistii"! Faptul cel mai greu de imaginat, care, insa, ii "anatemizeaza" pe cei mai multi dintre "protestatari", fapt mult mai lipsit de moralitate decat versiunea scenica ieseana a "Evanghelistilor", este acela ca autorii invectivelor, in marea lor majoritate, nu au vazut spectacolul, iar unii dintre ei nici macar nu au citit piesa! Dar nimic nu i-a impiedicat, din pacate, sa participe in necunostinta de cauza la acest "mult zogomot pentru nimic", la confuzia dintre litera evanghelica si o piesa de teatru, la confuzia dintre casa Domnului si casa Thaliei, confuzii cu efecte daunatoare de ambele parti. Impuritatile si improprietatile vehiculate in cadrul acestui nou scandal din viata Romaniei "cea de toate zilele", nascute mai ales din confuziile mai sus amintite si din graba cu care poate ne-am obisnuit sa percepem insusi scandalul ca pe o stare de... "normalitate", alcatuiesc premisele si liniile de forta ale unui grotesc "spectacol" de pe scena vietii culturale si mediatice. Un spectacol, trebuie sa repet, mai puternic si mai vinovat, adica regretabil, decat ceea ce am vazut la "Ateneul Tatarasi", institutie pazita in foaier de jandarmi, pentru ca obtuzitatea si intoleranta din sanul democratiei noastre tinere sa nu-si apropie "meritul" vreunui act necugetat, ca acela savarsit in premiera mondiala de un nenorocit si nefericit de maidanez, ucigas de japonez, patruped care a ocupat si el un loc de frunte pe pagina intai a ziarelor si pe micul ecran, dar, spre deosebire de criminalii cu doua picioare, lipsit de sansa unei "condamnari cu suspendare".Un articol de La Iasi, pe langa consistenta culturala oferita de unele spectacole datorate Teatrului National "Vasile Alecsandri" si Teatrului "Luceafarul", si-a facut simtita prezenta si "Ateneul Tatarasi", condus acum de actorul si regizorul francez Benoit Vitse, car