Si daca lucrarea pusa in scena a primit, deloc intamplator, Premiul UNITER "pentru cel mai bun spectacol al anului 2006", in cadrul Multisonicfest derulat in aceasta toamna am ascultat partitura pe podiumul de concert, idee deosebit de binevenita, pentru ca astfel publicul a avut posibilitatea sa se concentreze doar asupra muzicii care s-a dovedit a fi la fel de cuceritoare, pastrandu-si farmecul si atractivitatea chiar si "decupata" din spectacol. Iar actorii au intrat in pielea personajelor cu aceeasi placere si implicare, cantul deosebit de expresiv fiind completat adesea prin miscarea dansanta sau prin gesturi devenite firesti, menite sa sustina accentele dramatice sau grotesti ce abunda de-a lungul celor doua ore de muzica. Ca si la "Bulandra", la sala Radio am aplaudat deopotriva instrumentistii Ansamblului Pro Contemporania (Irinel Anghel, Sorin Romanescu, Andrei Kivu, Virgil Oprina, Constantin Ciornenchi, Cristian Bulgaru, Andrei Marcovici) care, trecand uneori de la un instrument la altul, au convins ca stiu sa abordeze cu acelasi profesionalism si muzica marcata de elemente rock, amalgamate cu secvente din "Lacul lebedelor", "Ocii ciorniie" etc. intr-un permanent "hohot de ras", cand discret, cand exploziv, aproape paroxistic, cu reveniri obsesive (poate "automatisme"), cu reactii de comanda cazona, in care chiar numele eroinei capata conotatii surprinzatoare, devenind sugestie a clopotului, a bataii amenintatoare in usa etc. De asemenea, Corul "Acustic" (condus de Daniel Jinga) a fost, din nou, la "inaltime", alcatuit din tineri talentati, foarte bine coordonati, care anterior, in spectacol, s-au implicat in miscarea de ansamblu cu dezinvoltura si siguranta. Si, inca o data, ne-au incantat actorii Crina Muresan (Elizaveta Bam), Vlad Ivanov (intr-un rol parca predestinat - Ivan Ivanovici), Serban Cellea (Piotr Nikolaevici), Virginia Mirea (Mama), Mihai Constantin (Tatal), Irina Petrescu (Cersetorul), exceptionali din toate punctele de vedere, meritand, fiecare in parte, un premiu de excelenta.
Debutul lui Irinel Anghel in genul operei a fost, cu siguranta, un succes de anvergura, iar prezentarea partiturii in sine a subliniat valentele muzicii scrise cu inteligenta, verva, inspiratie, umor, perfect adaptate spiritului "aberant" al textului incarcat insa de simboluri si "trimiteri" care, desi vin din perioada stalinista a anilor '20, raman ingrozitor de actuale chiar prin absurdul lor atat de... adevarat.