Filmul lui Cristian Mungiu, „După dealuri”, a fost selecționat la cea de-a 56-a ediție a Festivalului Internaţional de Film de la Londra (10 – 21 octombrie), cel mai prestigios și longeviv festival din Marea Britanie și evenimentul care reunește, în fiecare an, cele mai importante producții lansate pe ecrane și în festivaluri.
„După dealuri” este inclus în secțiunea Journey a BFI London Film Festival, dedicată filmelor care au puterea de a-ți schimbă perspectiva asupra lumii. Cristian Mungiu va lua parte la proiecție și se va întâlni cu publicul și cu presă britanică, filmul urmând să fie distribuit în Marea Britanie la începutul lui 2013, de către compania Artificial Eye, cea care a distribuit cu succes și filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, premiat cu Palme d’Or în 2007. În luna mai, „După dealuri” a obținut premiul pentru scenariu și un dublu premiu de interpretare – acordat actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur – la Festivalul de la Cannes.
La sfârșitul lunii august, „După dealuri” a primit un nou trofeu, pentru Cel mai bun film, la Festivalul de Film de la Vukovar. Premiul include un ajutor pentru distribuția filmului în Croația, „După dealuri” urmând a fi distribuit în următoarele luni în peste 30 de țări.
În România, filmul va rula în avanpremieră, începând cu 21 septembrie, la Vaslui - „După dealuri” fiind inspirat de romanele non-ficționale ale Tatianei Niculescu Bran, care au ca punct de plecare fapte reale petrecute în această regiune. Totodată, filmul urmează să fie prezentat și la Câmpina, orașul în care a fost construită mănăstirea ce a constituit decorul principalelor evenimente din film și locul în care a avut loc cea mai mare parte a filmărilor.
În București, „După dealuri” va fi proiectat în avanpremieră, pe 25 octombrie, în închiderea celei de-a treia ediții a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest. Pelicula este distribuită în țară de Voodoo Films.
Cel de-al treilea lungmetraj al lui Cristian Mungiu este propunerea României la Oscarul pentru Cel mai bun film străin pe 2012.
D.T
editor artline.ro