' Dupa trei romane de mare ecou international, "Cocosul decapitat", "Manusile rosii" si "Pianul din ceata", Eginald Schlattner considera ca productia sa literara s-a incheiat.
' Preotul de la Rosia afirma ca in romanele sale autobiografice, scrise in germana, a redat istoria patriei sale, Romania, prin intermediul destinului sasilor din Transilvania.
' Primul roman al trilogiei a fost ecranizat recent de Radu Gabrea si va avea premiera austriaca pe 29 august, iar dupa ce va rula in Europa (inclusiv in Romania) va fi difuzat de ARTE si ZDF.
' Domnule Eginald Schlattner, biografia dvs. este extrem de complexa. Viata v-a adus in situatii extreme, ati avut parte de suisuri si coborasuri in egala masura. Inginer hidrolog de meserie, preot la 40 de ani si scriitor la 60 de ani : care din cele trei meserii credeti ca vi se potriveste cel mai bine?
—Preot.
' Alegerea dvs. de a abandona o viata stabila si de a deveni preot la 40 de ani este mai mult decat surprinzatoare. Ce v-a indemnat sa urmati aceasta cale? si de ce ati asteptat atat de mult?
— Chemarea Domnului, care a intarziat 15 ani. Este altceva daca noi, oamenii, vorbim la persoana a treia de Dumnezeu. El e asa sau altfel, apreciem ce face si cum face : multumit, dar mai ales critic : sau daca Dumnezeu te vizeaza direct, la persoana a doua, se produce acel act infricosator si infiorator, cand sacrul irupe in profan: Mircea Eliade; sau dupa Rudolf Otto: numinosul iti atinge personalitatea, receptata de om in cele doua ipostaze ca "tremendum si fascinosum".
' A fost un refugiu intr-o lume ideala? Sau un act de rezistenta intr-un stat totalitar in care rolul bisericii era minimalizat?
— Nici, nici, din moment ce initiativa a fost a lui Dumnezeu, transumana, celesta. Mie mi-a ramas greaua misiune de a decide: urmez : da, nu. In caz de acceptare, toate circumstantele pragmatice erau potrivnice chemarii (septembrie 1973, aveam 40 ani). Printr-un "da" se radicalizau toate aspectele existentei mele si ale familiei totodata. In momentul acelei chemari indubitabile se ciocneau cap in cap alternative antagonice: inginer intr-un post avansat drept coordonator Serviciu Investitii UM Marsa, cu salariu adecvat, versus student simplu la zi, fara venit, parasirea familiei de la Avrig, a nevestei si a fiicei in clasa I, plecare din casa proprie (din 1839) versus gazda in Sibiu, acolo este Universitatea Teologica Protestanta, Facultatea Evanghelica-Lutherana, apoi: teologie versus materialism dialectic, preot versus Partid Comunist, reactionar versus Securitate… etc. Dar, pe de alta parte staruia vocea lui Dumnezeu! Am avut certitudinea ca, in caz de "nu", Dumnezeu NU ma va chema inca o data. Totodata, stiam ca nu se va razbuna asupra mea acest "nu". Mie nu mi se va intampla nimic rau: viata mea va continua in ton cu ceilalti din colectivul in care am fost socializat: inginer-sef, emigrare, Germania, inceput nou, nostalgie, lacrimi, eventual divort, sciatica, infarct etc. si dupa 7 nopti de lupta am spus DA (sotia, Susanna Dorothea, mi-a facut curaj spre acest "da" cu implicatii si impact mai ales asupra micii mele familii). si de atunci, din 1973, numai ani buni, binecuvantati!
"Cocosul decapitat" a produs suparari in sanul familiei
' Romanul dvs. de debut, "Cocosul decapitat", reinvie atmosfera pasnica a spatiului multicultural transilvanean. Fagarasul este descris ca un leagan al civilizatiei sasesti in care ati petrecut o copilarie fericita. Este "Cocosul decapitat" un Bildungsroman sau mai degraba un roman realist?
— Un roman realist. Asa de realist, incat s-au produs si suparari in sanul familiei si la unii din Fagaras. Dar, fiind literatura veridica si veritabila, este in acelasi timp un metatext dincolo de realitatea aritmetica 1:1.
' Exitus letalis. Sintagma devenita laitmotiv in "Cocosul decapitat" denota o originalitate aparte. Cum v-a venit ideea sa o folositi? Ce efect ati dorit sa obtineti de la cititori?
— "Exitus letalis" este ultimul cuvant al romanului. Dar prima fraza a romanului incepe cu: "Exitus". stiu eu cum mi-a venit ideea? Exitus este un cuvant folosit mai des intre sasii citadini, cu germana lor cotidiana influentata de idiomatica Imperiului Austriac dinainte de 1918. Daca concep un text literar, poveste sau roman, ceea ce este cert mult inaintea inceperii compunerii ca atare sunt doua elemente-pivot: prima fraza si ultima scena. As putea sa incep a scrie romanul cu scena de sfarsit.
Romanul a fost scris cu un singur vis-a-vis: Eu. N- am avut in fata nici un cititor; valabil si pentru celelalte doua romane : "Manusile rosii" si "Das Klavier im Nebel" ("Pianul in ceata"), cu care de altfel imi inchei productia literara.
"Un scenariu scris fara razbunare, dar si fara menajamente, mai ales fata de mine insumi."
' Cel de-al doilea roman, "Manusile rosii", este tulburatoarea poveste a experientei din inchisorile comuniste spusa de eul narator anonim. Este adevarat ca romanul este o autobiografie, in care eul narator se suprapune cu Eginald Schlattner?
— Da, in ce priveste intamplarile brute relatate, dar transfigurate in literatura. Scris cu o strictete radicala in ale sinceritatii in ceea ce priveste desfasurarea actiunii, care se petrece timp de doi ani in regim celular, sub ancheta la SECURITATEA din Orasul Stalin, azi Brasov-Kronstadt.
Un scenariu scris fara razbunare, dar si fara menajamente, mai ales fata de mine insumi. Marea doamna a literaturii germane dr. Sigrid Loffler, Berlin, a constatat ca nu cunoaste o alta carte de confesiune politica unde autorul sa fi fost atat de sever in a se judeca singur privind trecutul biografic. Spunea cu bunatate: "Sunteti personajul cel mai negativ al romanului. Puteati sa fiti mai tolerant cu persoana dvs. Cu atat ca ati avut 24 ani si ati stat in arestul politiei politice comuniste, al SECURITaTII de pomina, fara lumina, fara aer, fara plimbare".
' Cartea a fost best-seller in topurile din spatiul germanofon. Totusi, au existat controverse referitoare la simbioza substantei autobiografie- fictiune. Ati folosit informatii autentice, pe care le-ati imbracat in haina fictiunii. Cum se poate delimita realitatea de fictiune?
— Deloc. Thomas Mann zice : o reproduc dupa sens: daca spui ceva, acel ceva nu mai este ceea ce a fost inainte de a fi verbalizat. Desigur: intamplari veridice, repercutate de mine, cauzate de mine. Dar tot materialul biografic si istoric transportat prin vehiculul literaturii, cum am pomenit.
De exemplu: orice act literar presupune un proces de selectare a unei intamplari, de dozare, de accentuare, de verbalizare care introduce o componenta subiectiva si schimba realitatea sui generis, deformeaza asa-zisul lucru in sine, "das Ding an sich" (Kant). La care se adauga ca moment de transfigurare forma literara de exprimare si mediere artistica : elementul sugestiei, al senzualului, al concretizarii plastice, al efectului imaginii verbale etc.; toate acestea schimba sensul realitatii printr-un glissando spre arealul fictiunii.
Totdeauna celalalt este de vina
' Ati avut un motiv anume pentru care ati asteptat 40 de ani pentru a face dezvaluiri despre acel moment de cotitura din viata dvs.? Ma refer aici la arestarea dvs. de catre Securitate.
— Invers. Ce motiv as fi avut sa fac aceste "dezvaluiri", chiar dupa patruzeci de ani, cu atat mai mult ca ceilalti implicati in acele procese politice raman foarte discreti in a relata rolul lor autentic in dramele justitiare de atunci. Dar, intr-adevar, romanul "Manusile rosii" tematizeaza necrutator cei doi ani petrecuti la SECURITATE in orasul Stalin (Brasov-Brasso-Kronstadt), din momentul arestarii la Cluj si inca opt luni dupa condamnat si apoi eliberat din arest.
Aceasta carte, care pe lista BEST-SELLER SWR a urcat pana la rangul 5 si apare intre cele mai bune 100 de carti scrise sau traduse in limba germana pe trei ani (1999-2001), romanul "Manusile Rosii", a fost prezentata a doua zi dupa aparitie (15.02.2001) in "Casa mare de literatura" din fostul Berlin de Vest, da: doua sali pline, doua TV-uri, presa, toata Editura din Viena venita la Berlin, multa protipendada literara si personalitati de toate culorile. M-am adresat distinsului public asa: "Dragi prieteni si neprieteni!". Fiecare se uita discret la vecin, "neprieten" : cine oare?, si am relatat intre altele: "Consider acest roman ca un gest de impacare fata de acei cativa care nu pot trece de biografia si cartile mele". Intrebat fiind ce inteleg prin "gest de impacare", am raspuns: "Sper ca toti cei implicati in procesele politice de odinioara, anchetati sub regimul feroce al SECURITaTII, se vor ocupa in sfarsit de a judeca propriul comportament in acele situatii de limita, si nu numai faptele detestabile ale celorlalti, fiecare fiind in ochii lui proprii numai erou si victima, adica am asteptat drept efect al romanului sus numit declansarea unui proces de constiinta la toti partasii, si anume cu aceeasi sinceritate radicala pe care o incearca personajul principal din cartea mea, aproape integral un "alter ego". Adica cum? Asa: dincolo de legende de sfinti, de mituri de eroi si de basme mincinoase. Fiindca un lucru stiu, nu numai ca preot de penitenciar de 16 ani de zile, ci si ca om batran: totdeauna celalalt este de vina ("Da, domnule parinte, l-am omorat, dar mortul este de vina!"). si un alt stereotip uman: omul inregistreaza numai durerile suferite prin ceilalti ("Vai, cat rau mi-au facut cutare si cutare…)". In ambele ipostaze vina mea este minora, ba inexistenta. si dupa ce fiecare si-a facut lui insusi procesul de constiinta, acest lucru am sperat, aveam de gand sa-i invit pe toti la Rosia- Rothberg, in casa parohiala din 1540, la o masa rotunda (masa si restul mobilei sunt de altfel Biedermeier si chiar si mai vechi, plus masa rotunda cu picioare de leu si intarsii), pe aceste meleaguri, sub cerul nostru parintesc ardelenesc : amici, inamici, toti emigrati, cu scopul de a incerca in ale duhului blandetii si spiritului echitatii sa ne dumirim ce s-a intamplat cu noi in timpul acela de claustrare barbara, ce ni s-a intamplat noua! Efectul la cei vizati a fost altul. In extremis, s-a ajuns la scrisori anonime din Germania cu sintagma: "Va vom ucide pe Dumneavoastra ca pe un caine raios! Sfarsitul groaznic al Dumneavoastra este deja hotarat". si cate alte nu. Dar drept paliativ: totdeauna cu pronumele de politete "Dumneavoastra"! Totusi: anii aceia fiorosi : vreme mare!
' Care a fost motivul arestarii si etapele odiseei in inchisoare?
— Nu o stiu pana astazi. Am fost condamnat la doi ani inchisoare corectionala de Tribunalul Militar Cluj in deplasare la orasul Stalin si un an interdictie civila pentru delictul de "Omisiunea denuntarii la tradare de Patrie", plus confiscarea averii in intregime (student in anul V la Hidrologie: ceas, bicicleta, costum negru kammgarn de la tata, haine, mica mea biblioteca pretioasa) si 300 lei cheltuieli de judecata (un salariu al mamei mele).
Am stat doi ani si doua zile in celula 28 a SECURITaTII orasului Stalin, trei pasi in sus, trei pasi in jos. Intre 28 decembrie 1957 (arestarea la Cluj, Universitate, dar de altfel am fost internat la Psihiatrie, socuri insulinice si electrice) si 5 mai 1958 in anchete tot mai dure, si de noapte, dar fara tortura fizica, m-am opus a depune marturie impotriva celor chestionati. La inceputul lui mai, am cedat, fiind si la sfarsitul puterilor, dar si din motivele unor decizii etice la limita (vezi MaNUsILE).
' Credinta in Dumnezeu a fost definitorie pentru a va ajuta sa rezistati in spatiul ingust si intunecat al celulei?
— Pe bunul Dumnezeu l-am menajat multa vreme, de exemplu nu m-am rugat (student hidrolog, si nu teolog).
Dar la un moment dat am incercat sa-mi judec situatia cu ochii lui Dumnezeu. Mi-am spus: "Tu, dupa terminarea Liceului Mixt German din orasul Stalin 1952, ai facut un an de teologie ca rebel. Pana cand Episcopul Friedrich Muller pe drept a decretat exmatricularea mea. Apoi te-ai refugiat in Matematica, ulterior in Hidrologie. Dar ce, daca cu ochii Domnului perspectiva ar putea fi alta; si anume: Dumnezeu tocmai pe tine miza, placandu-i de tine ca razvratit? si am fagaduit, formuland cu mare precautie: Daca TU, Doamne, ma vei chema, atunci voi raspunde "da"!
Sperand ca Domnul ma va chema a doua zi, asa incat cele 7 usi ferecate ale SECURITaTII se vor deschide de la sine. Dar Dumnezeu a chemat, m-a chemat de-abia dupa 15 (cincisprezece) ani, cand in sfarsit am intrat in rand cu lumea, fiind inginer, dupa ce, ca fost detinut politic, am trecut prin Fabrica de caramida Fagaras ca muncitor zilier, schimb de noapte, banda rulanta, apoi Gostat Berzovia Banat, apoi la constructia de cale ferata in Muntii Apuseni, si revenit in 1964, dupa marea amnistie pentru detinuti politici, pe meleagurile mele din Valea Oltului, la Marsa-Avrig, am inceput cariera mea tehnica, ca desenator copist, cu un grad deasupra femeii de serviciu etc.
"Manusile rosii" nu e un roman mea culpa
' Cand si cum ati luat decizia sa scrieti un roman despre experienta carcerala?
— Dupa primul roman, "Cocosul decapitat", unde mi-am incercat capacitatea narativa, am vrut sa fac un fel de inventar cu precizie matematica al acelor doi ani in arest, o trecere in revista in detaliu: ce s-a intamplat, cum s-a intamplat. Pur si simplu o relatare, o descriere veridica, o insiruire a faptelor, fara comentarii, declaratii, interpretari. Nici o apreciere, o cantarire, o exegeza a celor intamplate : pus in evidenta eveniment dupa eveniment, in sensul unei definitii a adevarului, preluata din filosofia religiilor: "Adevar drept realitate stiuta, constientizata". si asa am procedat. si s-a reusit! Se invoca cateodata cum ca cititorul este lasat singur.
Da. Este respectul meu fata de cititorul matur, pe care-l consider capabil de a plasmui o opinie proprie, de a avea capacitatea intelectuala pentru a trage concluziile adecvate.
' Nu ati avut temeri in a va expune povestea vietii intr-un mod atat de transparent?
— Nu!
' Este "Manusile rosii" un roman mea culpa? A fost literatura, pentru dvs., o metoda de defulare scriitoriceasca, de izbavire a sufletului?
— Nu!
' Ati marturisit cu ceva timp in urma ca romanul "Manusile rosii" l-ati gandit ca pe un gest de impacare. Ce parere aveti, si-a atins romanul scopul propus?
— NU!
' Ati intentionat sa suscitati un interes paraliterar in dosarele procesului comunismului, intreprins la nivelul memoriei si al literaturii?
— Nu.
' Care a fost motivatia dvs. de a scrie doua romane cu substrat autobiografic? Sa fie oare vasta dvs. experienta de viata "de vina"?
— Nu cred. In momentul in care intr-un produs literar se ascunde o intentionalitate, acel text isi pierde calitatile literare, este instrumentalizat pentru CEVA, poate chiar pervertit. Arta, dupa parerea mea, se transforma in ideologie, iar ideologia iti impune un adevar trunchiat. si de ce scrise la persoana intai? Eventual si din comoditate. Nu trebuie sa intru in pielea altuia, sa ma bag in sufletul lui. Dar fara sa fi intentionat-o pana la urma, cum tocmai imi dau seama, naratiunea la persoana intai are un impact sugestiv de veridicitate asupra cititorului. Totodata, acesta imi pare adecvat substantei romanelor, tinand cont ca intamplarile descrise ca atare, "in nuce", sunt filtrate din biografia mea si din evenimentele timpului trait de mine. Sunt foarte multumit, impacat cu mine, ca am putut surprinde si depozita pentru totdeauna prin literatura unei epoci atat de zbuciumate din tara noastra Romania a cea pe care o acopera cele trei romane: 1942-1960.
' In general, se poate afirma ca in proza dvs. ati incercat sa respectati traditia literaturii transilvanene de limba germana? Ce parere aveti?
— Da si nu. Cei de meserie constata ca sunt singurul scriitor sas din Ardeal si in Ardeal, care a strapuns zidul intre provincial si universal, fiind receptat plenar in spatiul germanofon (si nu numai; traduceri: romana, polona, maghiara, spaniola, desi eu scriu nemteste).
' Cartile dvs. au o puternica motivatie personala. Totodata, primele doua romane sunt adevarate documente de istorie contemporana, pentru ca ati surprins o mare parte din istoria minoritatii germane din Romania secolului XX. Credeti ca numele de cronicar al istoriei sasilor din Transilvania vi se potriveste in acest sens?
— Poate, adica da. Sunt evenimente foarte aproape de realitatile traite de noi, sasii, dar si de toti din Romania intre 1942-1960. La Bucuresti, la o serata literara bilingva, unde am citit, s-a citit din "Cocosul decapitat", un medic roman a spus: "23 august 1944, atunci nu numai pentru sasii si nemtii de aici a fost taiat in mod simbolic capul cocosului, ci pentru toti din Romania, cazuti sub infamia ideologiei sovietice si a dictaturii proletariatului, care a distrus toate valorile de odinioara". Cred ca nu gresesc spunand ca redau istoria Patriei mele Romania prin segmentul destinului sasesc drept colectiv etnic, dar si prin oglinda vietii familiale, valabil pentru orice familie de atunci din tara. In contextul existentei mele in Romania, ma definesc asa: sunt cetatean roman, dar nu sunt roman, si totusi ROMANIA este Patria mea. Tot asa: limba mea materna este germana, nu sunt german, dar apartin arealului cultural german.
Stiu ca Dumnezeu ma vrea aici
' Este straniu ca, dupa suferintele indurate in inchisoarea comunista, dvs. nu ati plecat in Republica Federala Germania, asa cum au facut toti sasii transilvaneni, in special dupa 1989. Ce motiv ati avut sa ramaneti?
— stiu ca Dumnezeu ma vrea aici, unde sunt oameni care au nevoie de mine, si unii chiar ma iubesc.
' Regretati ca ati ales sa traiti in Romania sau mai degraba considerati ca decizia dvs. a fost de bun augur? Ma refer aici la succesul repurtat de cartile scrise de dvs. Probabil ca, daca ati fi emigrat, ele nu s-ar fi bucurat de un asemenea succes de amploare.
— De bun augur. Ca emigrant, niciodata n-as fi putut scrie aceste romane de rasunet dincolo de granitele Romaniei. Emigrantul are o relatie distorsionata cu tara de origine, trebuind sa legitimeze plecarea lui prin sintagma: Acolo nu se mai poate trai. Este tot timpul impins a ponegri fosta Patrie.
si nu mai poate avea un suflet deschis fata de trecut si prezent din meleagurile de provenienta, drept consecinta nu poate scrie liber cu dezinvoltura si umor si dramatism trait.
' Cel mai recent roman, "Pianul din ceata", face parte din trilogie, alaturi de celelalte doua romane "Cocosul decapitat" si "Manusile rosii"? Sau il considerati un roman de dragoste diferit de subiectele abordate in romanele de dinainte?
— Nu, desi este scris la persoana a treia. Subiectul fascinant este marea dragoste intre un tanar sas, Clemens, putin bleg, si o romanca focoasa, Rodica, amandoi fiind dislocati din ambientul lor social burghez prin asa-numita lupta de clasa, dezlantuita cu cruzime nemaipomenita incepand cu 1948 dupa izgonirea Regelui. Editura de la Viena doreste a scoate o caseta drept trilogie: "Versunkene Gesichter".
' In ce priveste activitatea dvs. literara pe viitor, intentionati sa mai scrieti si alte romane? Poate lucrati deja in prezent la un roman nou?
— Nu. Productia mea literara este incheiata. Sunt iarasi om printre oameni. Am timp pentru bunul Dumnezeu in ceruri si pentru oamenii din jurul meu si din departari care ma cauta aici la Parohia evanghelica (a inceput "turismul literar international" spre Rothberg-Rosia). Colind, ca preot de penitenciar, inchisorile tarii, unde sunt asteptat cu dragoste si nerabdare. Iar si pentru mine rezerv putin timp: rugaciune dupa ceaslov, matematica, sah, literatura franceza; si ma aprofundez in ale cugetarii despre viata de apoi, ceea ce bucura pe Inalt Sfintitul Episcop al meu.
