"Cea mai frumoasa istorie a fericirii"

Cu marele, vechiul lor talent de-a face spectacol serios din fermecatoarele nimicuri ale bunei frivolitati, trei francezi si-au pus in cap sa scrie "Cea mai frumoasa istorie a fericirii." Stimulati din cand in cand interogativ de Alice Germain, cei trei Andr Comte-Sponville, Jean Delumeau si Arlette Farge, in traducerea Marinei Muresanu Ionescu, editura ART ne arata cum, din antichitate, "destinul" fericirii s-a impletit cu cel al filosofiei, cum a luat fericirea in Occidentul crestin "forma unui paradis menit sa ne consoleze de toate spaimele omenesti si sa ne induca speranta unor bucurii vesnice", respectiv cum a devenit fericirea scop politic si cautare colectiva in Secolul Luminilor. Sponville este istoric al filosofiei, Delumeau face istoria mentalitatilor religioase, iar Arlette Farge, de la CNRS, este specialista in comportamentele populare din veacul 18. Citindu-i, ai ocazia sa te gandesti a cata oara? la relatia fericirii cu placerea sau cu implinirea, cu viciile sau cu intelepciunea. Ce va sa zica fericirea: ceea ce ai din plin si-ti valorizeaza fiinta sau, dimpotriva, ceea ce nu ai iti doresti cu ardoare si te consuma bovarizant? De fapt, dupa care-ti este verbul definitoriu al persoanei, dintre cele trei esentiale a fi, a face, a avea asa-ti va fi si starea de fericire, punctata mai rar sau mai des cu momente de placere. Te poti considera fericit la capatul vietii fiindca te-ai implinit ca om si parinte, consumandu-ti cu temei randuiala fiecarei felii biografice, dupa cum te poti afisa ca fericit fiindca, perfect egocentrat, ai acumulat, dominat si dictat o viata, afisandu-ti setea de putere ca suprema voluptate. Se pot detecta oare niste varste ale umanului intre extazul efemer si buna resemnare, intre pasiunea constructiei si placerea distrugerii, intre fervoarea religioasa, daruirea sociala si slujirea neconditionata a simturilor, intre carpe diem si memento mori, intre fericirea ca desfranare si fericirea ca masura? Da, sustin autorii, "fericirea are o istorie. Ea nu a fost intotdeauna considerata un scop al existentei si nici ideal de viata. Unii au preferat intelepciunea sau dragostea. In plus, ea a fost reprezentata sub diferite forme de-a lungul vremii: ca un paradis, apoi, o data cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, sub forma unei societati de oameni liberi si egali. Ne-am propus sa refacem tocmai acest parcurs istoric, punand fata in fata discursul filosofilor, al credinciosilor si al istoricilor. Cum putem spera sa fim fericiti? Trebuie sa profitam de viata si de fiecare clipa alergand dupa placeri ? Trebuie sa urmarim cu orice pret reusita, sa ne imbatam cu cele mai nebunesti pasiuni?". Oare cautarea fericirii ne condamna la un balans permanent intre pesimism si optimism, nadejdi ardente, frustrari amarnice si asteptari inselate? Se poate conserva fericirea? Cartea este, indraznesc sa spun, captivanta nu (atat) prin sine, ci prin multimea de ocazii de reflectie personala pe care le ofera fiecarui tip de cititor. Eu, de pilda, am ales din afirmatiile lui Sponville relatia dintre bunatate si fericire, convingerea lui (in fond, a filosofiei vechilor greci) ca "un om rau poate resimti placere, dar nu poate fi fericit". Dar "un om moralmente bun, un intelept, poate fi nefericit? La aceste doua intrebari majoritatea anticilor raspund negativ, in timp ce noi, modernii, am raspunde mai degraba afirmativ". Tot asa, am decupat credinta lui Pascal cum ca fericirea nu este niciodata acordata prezentului, ci numai asteptarilor de viitor: "Astfel, spune el, nu traim niciodata cu adevarat, ci doar speram ca traim, pregatindu-ne mereu sa fim fericiti. E inevitabil sa nu fim niciodata". Inchei cu buna vorba a aceluiasi Sponville, pe urmele Batranilor: "Este deja o fericire sa te trezesti dimineata simtind ca bucuria este imediat posibila"!     "Dat fiind ca suntem muritori, nu exista fericire fara acceptarea propriei noastre morti si a celorlalti. Aceasta este intelepciunea lui Montaigne. Orice multumire a muritorilor este muritoare. La fel ca orice fericire" Andr Comte-Sponville