Maria Dinulescu, cea care o interpreteaza pe Monica, fata lui Doiaru, vorbeste intr-un interviu acordat ziarului Gandul despre ceea ce a insemnat pentru ea intalnirea cu Cristian Nemescu.
- Dintre toti tinerii regizori din aceasta generatie glorioasa a filmului romanesc, ai lucrat cel mai mult si cel mai bine, cum spuneai undeva, cu Cristian Nemescu. Ce-l deosebea de altii si ce-l facea un bun profesionist?
- Cristi este... era foarte preocupat inca de cand incepea lucrul la scenariu de public, se gandea care va fi reactia acestuia si facea lucrurile in asa fel incat oamenii din sala sa fie multumiti de povestea de pe ecran. Sunt regizori care fac film pentru premii, pentru festivaluri, stiu precis ce ingrediente trebuie sa puna in ele ca sa aiba efectul scontat. Inteleg foarte bine ratiunile lor si in nici un caz nu-i condamn, dar el era altfel, avea aceasta prioritate. Sigur ca si el s-ar fi bucurat pentru premiul pe care California Dreamin’ (nesfarsit) l-a luat la Cannes (in sectiunea Un Certain Regard), dar stiu sigur ca nu se astepta la vreun premiu, ca nu se gandise la asta.
- Desi alt regizor te-a descoperit, lui Cristian Nemescu ii esti recunoscatoare fiindca te-a cultivat, te-a pregatit pentru cariera de actrita. Cum anume?
- Ne cunosteam foarte bine, de multi ani si pe vremea aceea el vedea cate 2-3 filme pe zi, eu insa numai unul. De obicei el era cel care imi spunea „uite filmul asta merita vazut, aici n-ai de ce sa-ti pierzi timpul”, el alegea pentru mine. Deseori mergeam impreuna sa vedem un film care il interesase pe el si imi explica detalii tehnice, lucruri legate de cum se face o scena, cum se face un decupaj, chestii pe care odata ce le stii iti este mai usor sa te descurci pe platou unde nimeni nu are timp de tine, totul se petrece repede si trebuie sa te prinzi imediat ce se asteapta de la tine. Am fost buni prieteni, ne placea sa ne ironizam unul pe altul, era felul nostru de a comunica. El era foarte introvertit, timid si se minuna mereu de mine ca sunt cu totul altfel. Daca mergeam intr-un parc eu eram in stare sa intru imediat in vorba cu un necunoscut, sa leg o conversatie, iar asta lui i se parea extraordinar. Imi spunea ca sunt nebuna ca pot face asta. Eram foarte diferiti, dar tocmai de aceea ne intelegeam si mai bine.
Interviu de Cristina Modreanu
Puteti citi interviul integral in numarul de marti al ziarului Gandul.
Cititi si
