"Autobahn" - un discurs despre seismele morale ale vremii

Dupa spectacolele remarcabile cu "Bash. O trilogie contemporana" si "Forma lucrurilor" (acesta din urma reusind sa tina publicul "in priza" chiar si in clipele puternicului cutremur din toamna lui 2004, cand a fost prezentat in cadrul Festivalului National "I.L. Caragiale"!), puse in scena de Vlad Massaci la Bucuresti, iata ca dramaturgul ame-rican Neil LaButte revine in atentia noastra cu "Autobahn", de aceasta data la Teatrul National din Timisoara, in viziunea unui alt regizor al "noului val", Radu Apostol. E o piesa prin excelenta conversativa, o succesiune de dialoguri purtate, pe rand, de catre ocupantii unui automobil, expus mai tot timpul riscurilor si consecintelor unor accidente atat de frecvente pe autostrada, dar populat de evenimente si mai incitante ce se ivesc dinlauntrul biografiilor si al relatiilor dintre personaje. Drama cuplului in urma unei nefericite adoptii, terfelita de tatal ce si-a supus copilul poftelor sale sexuale, o alta infatisare a pedofiliei, intrupata in cazul scurtei convietuiri dintre un sofer si un "autostopist", neputinta comunicarii dintre o mama si fiica sa decisa a persevera in consumul drogurilor, jocurile mai mult sau mai putin ortodoxe dintre doi tineri, intr-o parcare, ca un amestec de senzualitate, tandrete si agresivitate - toate acestea se perinda prin fata ochilor in acel spatiu limitat, al automobilului (scenografia Alinei Herescu), pe fundalul imaginilor soselei, concepute si proiectate cu har de Lucian Moga, spre a ne sugera si ele dimensiunea vitezei, a timpului ce zboara impreuna cu aceste flash-uri revelatoare pentru conditia eroilor, pentru conditia umana, in general. Structura aproape invariabila a mizanscenei, acest carusel de monologuri sau dialoguri dintre doua personaje, mereu altele, in care avem de-a face cu un personaj activ, grabit sa-si descarce sufletul ori sa-si sufoce partenerul cu reflectiile sale, si un personaj reactiv, obligat adeseori ca numai prin mimica sa dea seama de participarea sa la "dialog", ar fi putut conduce la un sentiment de monotonie, la senzatia lucrului in buna parte previzibil. Daca nu s-a intamplat asa, meritele revin, pe de-o parte, regizorului, care a stiut sa dea culoare personala fiecarui "tablou", sa puna accentele potrivite unui binevenit crescendo dramatic sau unui antrenant glissando, iar pe de alta parte, actorilor, in majoritatea cazurilor, capabili sa confere acestor "istorioare" valentele unui tulburator discurs despre intrebarile existentiale si seismele morale ale lumii acestui inceput al celui de-al treilea mileniu. Iar daca alaturi de valoroasa actrita Irene Flamann Catalina, pe care, dupa patru decenii de la debut, o revedem cu aceeasi bucurie datorata distinctiei, masurii si admirabilului ei instinct actoricesc, spectacolul ne-a oferit si dovezi ale disponibilitatilor pentru performanta din partea unor tineri si talentati interpreti, ca Sabina Bijan, Victor Manovici, Ion Rizea, Ana Maria Pandele, Eugen Jebeleanu s.a., faptul confirma capacitatea regizorului de a fi reusit in mare masura sa armonizeze aceste energii profesionale, ca un semn de bun augur pentru noua stagiune teatrala timisoreana. Mult mai "retinut" in ceea ce priveste voluptatea si fantezia cu care este obisnuit sa construiasca imagini si mesaje "dincolo" de text, Radu Apostol pare sa fi castigat aici un pariu cu insasi limpiditatea si cu profunzimea lecturii sale regizorale, cu nazuinta implinita de a transforma acel automobil aproape neincapator pentru cele doua personaje in binecuvantat spatiu de joc, de trairi artistice si de emotii estetice capabile de a dezinhiba publicul aflat la doi pasi de "miracol", indemnandu-l la meditatii cu privire la propria lui existenta alcatuita din "lumini" si "umbre". Iar pentru ca am vorbit de noua stagiune pe scena timisoreana, sa amintim si faptul ca, pe langa aceasta premiera, am avut prilejul sa urmarim si doua antrenante spectacole de cabaret. "Destainuirile lui Jacques Brel" si "Imagine show", desfasurate in foaierul teatrului, unde calitatile protagonistilor de buni actori, dansatori si interpreti vocali, potentate cu concursul unor profesionisti ai genului, ca Horea Crisovan si Cristina Paduraru, au fost indelung si binemeritat aplaudate.Un articol de Ion Parhon