- Totul depinde de succesul acestei prime editii a Bookfest-ului. Asociatiile mai mici si, mai ales, mai inactive de editori, cum spuneti, se afla intr-o situatie paradoxala. Ele au de ales intre satisfacerea frustrarilor proprii, care le cere sa doreasca esecul Salonului numai si numai pentru ca e organizat de AER. Dar, totodata, dorindu-si asta, ele se autosaboteaza, pentru ca, pe de alta parte, fiind si participante la salon, interesul lor obiectiv este ca lucrurile sa mearga bine. Cele doua-trei persoane care dau periodic comunicate impotriva AER sub masca de mentori ai unor asociatii de editori sunt adevarati eroi tragici: trebuie sa urasca ceea ce iubesc si sa iubeasca ceea ce urasc. Aceste persoane sunt sfasiate intre interes si resentiment. Mai mare mila! Oricum, formula Salonului de carte Bookfest s-a fixat si nu-i ramane decat sa se amelioreze de la un an la altul.
- Marturiseati undeva ca ati scrie o serie de articole sub genericul "Lucruri strigatoare la cer", care se petrec unde altundeva? - in patria noastra scumpa, Romania. Sunt si cele care vi s-au intamplat cu acest Salon membre ale aceleiasi serii?
- E pentru mine un continuu prilej de uimire ca, la noi, cand te straduiesti sa faci un lucru bun in folosul tuturor, tocmai acei insi care ar urma sa beneficieze de ceea ce faci tu bun iti pun bete in roate. Si o fac cu mare energie. Am mai folosit odata aceasta metafora fotbalistica (sa nu uitam ca a inceput Campionatul Mondial): tu vrei sa marchezi un gol pentru echipa ta si coechipierii te faulteaza. Asta este, intr-adevar, strigator la cer. La fel mi s-a intamplat cu acest Bookfest, sarbatoarea cartii. Exista intotdeauna niste trouble-fte si, de data aceasta, regret sa o spun, cel care s-a straduit ca petrecerea sa nu iasa a fost Ministerul Culturii. Oare nu aveau si ei interesul sa se implice, sa ajute, sa participe la promovarea cartilor? Cultura care e inscrisa pe firma ministerului nu include oare si cartile? Atunci de ce atata rea-vointa?
- Credeti ca veti putea impune bunul gust si complementul sau, bunul simt, in prezentarea, de pilda, a unui targ de carte si in relatiile intre oameni, macar intre cei cu preocupari apropiate?
- Chiar daca Editura Humanitas are ca logo Bunul gust al libertatii, din fericire, bunul gust si bunul simt sunt de gasit la multe alte edituri. E o placere sa dai peste asemenea insule intr-o societate care, regret sa o spun, tinde sa le piarda. Asadar, tot ce sper este sa ne putem intalni in acest spatiu al bunului gust, al bunului simt , sa ne putem uni fortele spre folosul cartii, al cititului, al publicului. Daca n-as crede in aceste scopuri, as renunta, pentru ca nu e deloc usor. Cine nu crede sa incerce!
- Ati fost acuzat, in conferinta de presa de acum vreo luna, de la GDS, de aroganta. Sunteti arogant, domnule Gabriel Liiceanu?
- Conferinta de presa a avut loc in prezenta secretarului de stat de la Ministerul Culturii, Ioan Onisei, si a doi-trei reprezentanti de mici asociatii editoriale care boicotasera proiectul AER pe tot parcursul pregatirii lui. Ioan Onisei facuse in presa multiple declaratii jignitoare la adresa mea, executand, dupa cum de altfel mi-a sugerat, ordinele sefului sau, Adrian Iorgulescu, cel care, ca ministru al Culturii, se presupunea ca e partenerul de proiect al AER pentru Salonul Cartii. Cand trebuie sa reactionez la sicane, la magarii si la obraznicii, devin arogant. Aroganta e la mine o arma de aparare. Ea este masca pe care ma vad obligat sa o port atunci cand trebuie sa ma apar de prostie, de rautate, de vulgaritate. Nu sunt arogant nici cu prietenii mei, nici cu studentii sau doctoranzii mei, nici cu colaboratorii mei. Sunt arogant cu functionarii puterii, chemati doar sa slujeasca (ministrum inseamna, in latina, "slujitor"), si nu sa fie aroganti in numele functiei lor trecatoare. Sunt arogant cu frustratii agresivi, cu cei care nu si-au rezolvat complexele, cu cei care nu si-au asimilat decent pozitia sociala si care se razbuna, manjindu-le, pe reusitele altora.
- Am citit cu delicii noua dvs. carte, "Despre minciuna", si m-am simtit o clipa ca atunci cand, in adolescenta, citeam moralisti francezi si alti clasici al caror stil, chiar tradus, mai pastra ceva din claritatea sa originala. E omul stilul insusi? Sunteti dvs. stilul dvs.? Si, mai ales, nu e claritatea gandirii si a redarii procesului ceva desuet, intr-o lume de tulbure expresie si comportare?
- Va multumesc pentru aceste aprecieri si as minti - ca tot e vorba despre minciuna - sa spun ca nu-mi fac placere. Afirmatia lui Buffon se referea, daca nu ma insel, la stil si intr-un sens mai larg, "a avea stil", stil comportamental, de viata. Si tot Buffon spunea ceva chiar mai important: inainte de a invata sa scrii, trebuie sa inveti sa gandesti. Dar, revenind la sensul pur literar al formulei, da, cred intr-adevar ca stilul e omul. Exista oameni mai degraba clasici, echilibrati, armoniosi, exista personalitati baroce, manieriste, pline de volute, insi romantici si, mai nou, personalitati postmoderne. Intr-adevar, in masura in care ma cunosc, am incercat intotdeauna sa ajung la o cristalizare, la limpezime, detest "apele tulburi" in care le place unora sa pescuiasca. Sunt, pesemne, si un moralist, din vocatia mea pedagogica. Or, moralistii nu sunt niciodata agreati in prezentul in care traiesc, dar fara ei lumea devine confuza, tulbure, cum spuneti. Imi fac iluzia ca nevoia de limpezime nu va disparea cu totul si ca ceea ce ma straduiesc sa fac nu e inutil. N. Prelipceanu
