Productia celui mai tanar dintre regizorii romani care s-au impus in ultimii ani, Cristian Nemescu, a luat cele mai mari doua premii la Festivalul International de Film Independent `Anonimul`, incheiat sambata seara. Regizorul a decedat anul trecut, la numai 27 de ani, intr-un teribil accident de masina, la doar cateva zile dupa ce s-a intors de la editia de anul trecut a festivalului de film desfasurat la Sfantu Gheorghe, in Delta. Juriul de anul acesta, format din criticul Irina Margareta Nistor, regizorul marocan premiat anul trecut pentru `Heaven`s Doors`, Swel Noury, producatorul francez Emmanuel Benbihy si prezidat de Marina Grasic, producator la Hollywood, a votat la fel ca publicul, pentru `California Dreamin’`. Lungmetrajul de debut al lui Nemescu, premiat si la Cannes, aduna 10.000 de dolari acordati odata cu Trofeul Anonimul si 1.000 de dolari pentru Premiul publicului. Dubla sa premiere arata, la fel ca pe tot parcursul festivalului, ca specialistii si spectatorii au fost pe aceeasi lungime de unda, la fel de implicati si de prinsi de filmele care au rulat timp de sase zile la Sfantu Gheorghe. Doua filme, cu cate doua premii`Exilul` - `The Banishment`, filmul rusului Andrei Zvyagintsev, s-a ales tot cu doua premii, cel pentru imagine si cel pentru regie. Lungmetrajul cu cele mai frumoase imagini, in balans cu tensiunile care tot cresc si tin spectatorul cu rasuflarea taiata, a castigat astfel aprecierea specialistilor. Unele voci din randul criticilor au comentat negativ faptul ca doua filme au adunat fiecare cate doua premii si ca acestea au fost unul romanesc si unul rusesc. Altii aduc insa argumente care sa sustina alegerile juriului la lungmetraj.Tanara generatie de regizori, pe valFilmul tanarului regizor a castigat cu povestea sefului de gara Doiaru, un personaj foarte complex, un tata care si-a crescut singur fiica, mafiot local respectat pentru puterea sa, dar si copilul ai carui parinti fusesera arestati dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Toata punerea in scena a doua lumi, cea din Romania contemporana si cea a soldatilor americani, opriti de un om care vrea sa-si ia revansa in fata celor pe care i-a asteptat degeaba in copilarie, a surprins, la fel ca la Cannes, pentru ca este varianta neprelucrata apoi de regizor. Nemescu a murit intr-un accident imediat dupa ce a filmat ultima scena, iar regretul celui care a votat pentru filmul sau la Sfantu Gheorghe este doar ca nu vor mai putea vedea vreodata un nou lungmetraj realizat de el. Selectionerul unic al festivalului deja de doi ani, criticul de film Alex. Leo Serban, spune ca l-a surprins sa vada cate doua premii pentru aceleasi filme, insa in mod placut. El compara palmaresul de la `Anonimul` cu cel de la Cannes, unde filmul lui Cristian Mungiu, `4 luni, 3 saptamani si 2 zile`, i-a castigat de partea regizorului roman pe critici, pe membrii juriului si pe spectatori, situatie cu totul iesita din comun. Noua generatie de regizori autohtoni trece astfel ca un val surprinzator ce ia cu el simpatia si premiile tuturor. Romania lui Nemescu, tragica si comica Criticul de film Angelo Mitchievici, de la revista `Romania literara`, combate parerile potrivit carora filmul lui Nemescu n-ar fi trebuit sa ia crema festivalului pentru ca este al unui roman si a castigat `Un Certain Regard`, adica premiul pentru debut la Cannes.Mitchievici spune ca acest film isi merita palmaresul deoarece: `E foarte bine gandit, cu o tema extrem de puternica, facut pe doua planuri care alterneaza. Aduce in scena niste actori profesionisti folositi foarte pertinent intr-un fel de comedie umana, dincolo de contextul propriu-zis. Ofera o imagine a ceea ce am putea numi Romania profunda, cu ceea ce are ea tragic, dar si ridicol-comic`.