Miercuri, 1 iunie 2011, de la ora 19,00, Teatrul ACT si Asociatia Romana pentru Promovarea Artelor Spectacolului vor prezenta recitalul de pian American Landscapes” sustinut de LUCIAN BAN.
Un deceniu de experiente americane
Dupa mai bine de o decada de cand a parasit Romania pentru o cariera în muzica de jazz la New York, pianistul Lucian Ban revine la Bucuresti cu un proiect special, un recital de pian solo care se doreste un sumumm al experientelor sale americane - muzicale, dar nu numai.
Lucian Ban: „American Landscapes este un proiect pentru solo piano dezvoltat de-a lungul unei decade petrecute în America. „Lumea Noua – the New World” cum o numeau istoricii nu demult a fost si este si astazi un continent cu totul fascinant . . . si adeseori socant pentru un european. Ce m-a frapat însa in calatoriile si peregrinarile mele concertistice in toate colturile Statelor Unite a fost in primul rand extraordinara diversitatate muzicala dincolo de jazz, cu miriade de genuri si surse din toate colturile lumii (America este tara imigratiei globale prin definitie), dar mai ales un omniprezent spirit al avangardei si experimentului constant. Unde altundeva poti sa intalnesti un muzician sa spunem din Vietnam cantand o piesa de John Lee Hooker cu influense indiene? American Landscapes încearca sa prezinte ceva din toate aceste lucruri într-o suita de piese si improvizatii pentru pian solo, o viziune foarte personala (cum ar putea sa fie altfel cand esti singur cu pianul?) a peisajului muzical de astazi din America. I hope you will enjoy the journey !”
AMERICAN LANDSCAPES
Dupa ce a abordat muzica romaneasca populara pentru un proiect realizat împreuna cu saxofonistul american Sam Newsome, Suita de jazz romano-americana (Jazzaway Records 2008), dupa ce a semnat un complex proiect de reinterpretare a muzicii lui George Enescu pentru jazz, Enesco Re-Imagined, (Sunnyside Records 2010), Lucian Ban prezinta acum publicului din Romania o versiune personala a Americii, filtrata prin muzica, în proiectul American Landscapes. Un concert de PIAN SOLO ce va avea loc miercuri, 1 iunie, ora 19.00 la Teatrul Act.
Pianistul se inspira pentru acest proiect din peisajul muzical larg al Americii, de la American Songbook, la Blues si cantece traditionale, de la avangarda clasica a lui Charles Ives la inovațiile lui Duke Ellington, de la extraordinara muzica a marilor centre urbane precum New York, Chicago si New Orleans, la muzica populara din mijlocul Americii.
LUCIAN BAN
Nominalizat de doua ori in 2005 si 2006 la prestigiosul premiu ”Best European Jazz Musician”, pianistul, liderul, compozitorul si aranjorul Lucian Ban este considerat parte din generatia de interpreti si compozitori aflata in prim-planul jazz-ului modern contemporan la New York. Ban conduce mai multe proiecte si scrie muzica inovatoare ce reinventeaza idiom-urile muzicii de jazz. Compozitiile sale sunt interpretate si inregistrate si de alti muzicieni si ansambluri de jazz. A înregistrat pana acum 8 albume sub nume personal, pentru case de discuri prestigioase, care s-au bucurat de recunoasterea criticii de specialitate. Sustine in mod curent concerte si turnee cu diferitele sale proiecte in America si Europa.
REFERINTE CRITICE
”... este unul dintre cei mai talentati pianisti care au venit la New York în ultima decada”
Bruce Lee Gallanter, jazz critic
”Lucian Ban este un pianist si compozitor original. L-am vazut evoluand si devenind un talent original care are ceva unic de oferit.”
Bill Kirchner, Rutgers Institute of Jazz
„Interpretarea lui Lucian Ban aminteste de marele Bill Evans sau de Krystof Komeda.”
Jazz Podium, Germany (cronica la Premonition CD)
”Hebert si Ban sunt vedetele aici. Pianistul insista in argumentul sau la album ca Enescu apartine Pantehon-ului marilor compozitori ai secolului 20, . . . iar aceasta inregistrare îi plaseaza pe Ban si Hebert printre marii interpreti ai secolului 21”
JAZZ TIMES, Michael J. West, Jazz Times (cronica la Enescu Re-Imagined CD)
Pretul unui bilet este de 35 lei
Programul casei de bilete:
Luni – Vineri: 11.00 – 18.30
Simbata – Duminica: 12.00 – 18.30 (cand sunt programate spectacole)
Bucuresti