Editia cu numarul 17 a FNT – cea mai ampla din istoria festivalului.54 de spectacole, mari nume ale teatrului european, o multime de evenimente conexe
- Unul dintre pariurile pe care vi le-ati pus inca din 2005 cand ati preluat conducerea Festivalului National de Teatru a fost acela de a reda evenimentul publicului larg, renuntand la „circuitul inchis” in care se desfasura. Un pariu castigat. Care au fost reactiile la aceasta decizie si cat a fost de luptat cu mentalitatea in aceasta privinta?
- A fost si este una dintre problemele incredibil de greu de depasit. Chestiunea tine, cred, de un soi de vanitate exacerbata si tipic romaneasca pe care, marturisesc sincer, nu pot sa o inteleg. Sub nici o forma. Este o inertie a tipului de favoritism comunist. La mai toate editiile Enescu, de pilda, am stat la rand la Sala Palatului sau la Ateneu pentru bilete cu mari personalitati, din lumea muzicala sau nu, care nu pareau deloc jignite ca nu se afla pe liste si listute de protocol. In teatru, daca nu esti acolo, nu existi. Are cineva ceva cu tine. Adica eu, cu restul lumii. Am fost si sunt jignita constant pentru faptul ca am redus drastic celebrul protocol doar la oamenii care reflecta, intr-un fel sau altul, nu e momentul sa comentez cum, aici si acum, imaginea Festivalului. Oameni care vin la job, adica, si primesc un loc sau o acreditare. Este normal si asa functioneaza sistemul peste tot in lume. Iertati-ma, pretul biletelor, stabilit de fiecare teatru este mic. Refuz sa cred ca un om de teatru nu isi permite. La fapte indoielnice de cultura, uneori chiar de subcultura, se da navala, iar pretul este, de multe ori, aiuritor chiar si pentru pungi grase. Fiecare actor sau regizor se considera centru si de neinlocuit. Pot sa fiu de acord cu asta, dar faptul de cultura nu trebuie sa se intample intr-un circuit inchis. Am deschis larg portile pentru publicul spectator. Şi in asta se exprima respectul meu, pe care il port real si profund breslei mele. Mi se pare absolut indecent si amoral sa facem atata binemeritata promovare acestui eveniment de mare anvergura si complexitate teatrala si culturala, iar cind omul ajunge la casa de bilete sa primeasca un raspuns cinic de tipul – nu s-au pus bilete in vinzare sau am avut doar doua sute la o sala de peste o mie de locuri.
Am incercat din rasputeri ca anul acesta sa existe un sistem care sa faca posibila cumpararea biletelor pentru orice spectacol din Festival de la orice casa de bilete de la orice teatru din Bucuresti. Un soft care exista, asa cum tot explic de trei ani, care functioneaza si care ar salva mult din timpul spectatorului. Am fost foarte aproape sa convingem si sa batem palma cu cei care raspund de treaba asta, dar...nu ne-a iesit. Regret nespus.
- Sunt voci care contesta oportunitatea transformarii Festivalului National de Teatru – teoretic, o platforma a celor mai bune creatii din tara – intr-o manifestare cu caracter international. Care sunt argumentele pentru aceasta transformare pe care ati reusit-o anul trecut si mai ales in acest an, cand numarul invitatilor din afara tarii a crescut considerabil?
- Festivalul a ramas unul national. El arata ce s-a intimplat semnificativ in teatrul romanesc, intr-o anumita perioada. Este ca un fel de vitrina, pe care noi o decoram cum putem mai elegant, pe care oamenii iubitori si specialistii o pot admira, analiza, critica. Elementul international cred ca aduce termenul de comparatie – vital - raportarea la universalitate, la mari valori, astfel incit sa putem sa ne situam corect la nivelul marii miscari teatrale.
Invitatii de anul acesta sunt personalitati uriase, care au imprimat directii fantastice in estetica si filosofia teatrala. Ma simt europeana cu totul, si pot chiar sa uit, in vis, unde traiesc, cand le citesc numele. Peste mai putin de o saptamina, ei incep sa soseasca aici.
Regizorul face cartile in teatru
- Ati ales ca tema a FNT, timp de trei editii, Regizorul, organizand totul sub aceasta umbrela, desi zodia regizorului-rege a inceput sa apuna si la noi, ca si in alte parti. Care vi se pare ca este statutul regizorului in acest moment in teatrul romanesc? Avem mai multi regizori de nivel european cate degete la mana sau nu?
- Personal, nu cred ca a apus sau va apune vreodata aura regizorului. Am in vedere harul, valoarea. El ordoneaza lumile. El face cartile, cum se spune. Dar, oricit de genial ar fi, nu poate fara actor. Poate aici sa observam o fractura. In orice caz, in peisajul nostru. Din pacate, la noi nu exista un loc unde un regizor important sa lucreze niste ani cu aceeasi trupa. Cum au facut Kantor, Grotowski, chiar Brook. Este o experienta majora. Care ne lipseste. Ca si in societatea in care traim, si in teatru exista o confuzie grava de valori. Sunt destui regizori care stiu sa-si faca imagine, uneori, prea galagios, avand in vedere opera. Sunt si regizori, nu multi, care mai cred ca opera tine loc de orice altfel de discurs-anexa. Da, cred ca avem cativa regizori mari. De respiratie europeana. Şi cred ca numarul lor, real, autentic, este cat acela al degetelor de la o mana.
La unele spectacole nu mai sunt bilete
- Dat fiind ca Festivalul n-a inceput inca si se mai gasesc bilete, ce anume ati spune pubicului ca nu trebuie pierdut din programul acestuia?
- Festivalul n-a inceput si, deja, la multe spectacole s-au epuizat biletele! Sunt foarte fericita! Cred ca acest Festival, prin anvergura lui fara precedent, prin profesionalismul cu care a fost gandit si organizat, este cel mai important festival de teatru, la ora asta, din Romania si unul dintre evenimentele noastre culturale majore, de tinuta. Imi este foarte greu sa numesc spectacolele ce nu ar trebui ratate. Asta ar insemna deja o ierarhie din partea mea. Şi, marturisesc sincer, tin la fiecare montare din Festival. Fiind constienta de implinirile sau neimplinirile ei. Oricum, acesti trei ani au vorbit cu pasiune, cu adoratie si cu respect, imens, cu eforturi inimaginabile, inumane, ale mele si ale echipei mele despre o parte din istoria teatrului romanesc si european. Despre viata mea ca om al cetatii. Şi nu numai. Povestea merge mai departe!
