Cu 13 mamaligi apetisante postate simbolic pe afisurile sectiunilor si o editie speciala de Stella Artois, pe modelul Cannes, Festivalul de Film Transilvania (TIFF) se pregateste pentru editia cu numarul cinci. Cel mai mare festival de film din Romania incepe vineri, cu un nou director, in persoana criticului de film Mihai Chirilov care a programat in deschidere proiectia celui mai asteptat film romanesc al momentului, "A fost sau n-a fost?", in regia lui Corneliu Porumboiu.
EVZ:Cat de complicat este sa aduci nume intr-un festival de film? Mihai Chirilov:De obicei este complicat, pentru ca ai de-a face cu doua tipuri de comportament. Sunt oameni care vor sa vina la festival, te asigura de bunele lor intentii dar in acelasi timp iti servesc si niste argumente cum ca le este imposibil pentru ca au alte obligatii, dupa cum este categoria cealalta de oameni care nu au neaparat obligatii si gandesc totul in termeni financiari. Asta e o lege nescrisa a invitatilor de marca in festivaluri. Un festival trebuie sa aiba buget pentru asa ceva. Tot ceea ce se cheama onorariu de vedeta e ca un salariu, de fapt, in virtutea caruia o vedeta hotaraste daca vine si sta si in cap. Exista vedete care in momentul in care sunt invitate si le sunt satisfacute pretentiile ele fac orice. In fiecare an avem parte si de astfel de invitati. Exemplul cel mai pregnant de anul asta a fost Sofia Loren, care ar fi fost o lovitura. Dar poate fi foarte, foarte costisitor. Din experienta altor festivaluri care au invitat-o exista o suma care se vehiculeaza. E o suma care se mai adapteaza in functie, de tara, de amploarea evenimentului, dar vorbim de peste 100.000 de euro. Numai ca vedetele astea sunt foarte destepte. Nu spun niciodata ca vin cu conditia sa-mi dai atat. Practic e un business desi nu e chiar o piata. In momentul in care vorbesti de atat de multi bani e clar ca n-ai de unde sa-i platesti decat daca un sponsor foarte puternic spune ok, vedeta vine in Romania adusa de. Si nu a fost cazul.
Care a fost cel mai scump film pe care-l aduceti in festival? Cel mai scump film pe care l-am cumparat anul asta a fost ABBA, the movie (ce va avea duminica, o proiectie in aer liber – n.r.). Pentru ca franciza ABBA este una dintre cele mai protejate din istoria muzicii, e un film pe care am incercat sa-l obtin inca de anul trecut cand copia a fost reconditionata. Vorbim de un film vechi de aproape 30 de ani, intamplator si primul film pe care l-am vazut eu vreodata, e si o ambitie personala. E un film pentru care nu trebuie sa te luptI doar cu detinatorul drepturilor filmului, producatorii, ci, mai mult decat atat, cu detinatorul drepturilor muzicii. Filmul este de fapt un pretext pentru piesele ABBA. Suma totala s-a ridicat la 1.500 de euro, drepturile de muzica, plus 230 de euro, un soi de taxa pentru a dizloca filmul din arhiva de film suedez.
Cum ai facut selectia pentru competitia de anul asta? Ideea de la care am pornit, practicata in majoritatea festivalurilor este de a face un focus pe cinematografia unei tari care in momentul de fata este relevanta. Mie mi s-a parut ca anul asta e momentul sa trec oceanul, in America de Sud, Argentina, de unde am avut in anii trecuti niste filme, putine e drept, dar n-au fost editii din care sa lipseasca. Ironia face ca in 2005 un film din Uruguai a castigat Marele Premiu, iar in 2004, un film din Peru. Deci, pe undeva, a fost un fel chiar de obligatie a noastra fata de America de Sud care ne-a suflat doua premii, sa-i dedicam o atentie mai mare. Practic, incepand de anul trecut, filmele argentiniene nu au lipsit din cele trei mari festivaluri, Berlin, Cannes si Venetia. Sunt cinci filme per totat, chiar si cel mai mare succes de box-office. Focusurile astea tematice pe tari vor sa surprinda o stare si un adevar. Ori adevarul asta nu-l faci numai din filme de arta. Trebuie sa arati tot, si filmele pe care le-au vazut cei mai multi, si filmele cu care au calatorit prin festivaluri.
Acelasi principiu l-ai aplicat si cand ai selectat romanii? La filmele romanesti este destul de usor pentru ca nu sunt foarte multe. E foarte usor de transat, pentru ca la filmele romanesti vorbesti ori de filme bune, sau foarte bune, care automat intra in selectie, ori de filme proaste sau foarte proaste, pe care automat le stergi cu buretele. Si intermediar, mai exista filme in diverse stadii de productie, iar tu tot speri sa le ai si pana la urma nu le ai. In competitie, in premiera anul asta, sunt doua filme romanesti, al lui Porumboiu si Mitulescu. Pe Porumboiu l-am ales inainte sa fie selectionat la Cannes, pe Mitulescu l-am vazut abia dupa ce a fost selectionat la Cannes si pentru ca nu m-am decis pe care dintre ele sa le arat in competitie, le-am luat pe amandoua, pentru ca mi s-au parut foarte bune si foarte diferite, un pic paradoxal pentru ca amandoua trateaza cumva acelasi subiect (Revolutia – n.r.). Am zis ca voi fi scuzat pentru anomalia asta pentru ca acum doi ani am avut o alta anomalie cand am respins toate filmele romanesti din concurs.
Ce s-a schimbat anul asta in filmul romanesc? E nevoie de foarte mult ca sa se schimbe filmul romanesc. E nevoie de o lege noua, e nevoie de o distribuire mult mai judicioasa a banilor, de o organizare mai profesionista a concursurilor CNC. Sunt constient ca va lua foarte mult timp pana se va intampla asta, aici putem sta linistiti. Nu stiu atat daca este o schimbare pentru ca, am mai zis-o, nu cred ca putem vorbi de o cinematografie romaneasca. Suna, poate, radical, dar in momentul in care ai cateva titluri pe ani, si, intr-adevar, cateva din ele dau lovitura in festivalurile internationale, e o combinatie de recunoastere si de noroc. Dar, am sa fiu foarte marxist si am sa spun ca o cinematografie se judeca in primul rand prin cantitate. Doar pornind de la o cantitate poti discuta despre calitatea, si, procentual vorbind, poti ajunge la o cinematografie isi poti da seama daca ai o cinematografie relevanta. Ori anul asta, cred ca este un an bun, este un an norocos, este un an inspirat, asta e tot ce pot sa spun, pentru ca e o chestie de conjunctura. Din punctul asta de vedere, sa ai un an in care dintr-odata trei filme romanesti sunt selectate la Cannes, e ceva. Si care filme romanesti, imediat dupa Cannes vin si la TIFF. E un an bun, e un an baftos. Nu stiu cat de relevant pentru cinematografia romaneasca si nici nu cred ca trebuie sa privim lucrurile asa. Pur si simplu trebuie sa ne bucuram ca am dat lovitura cu trei filme.
TIFF-ul poate considerat o piata de film? Nu stiu daca poate fi considerat o piata de filme. Ca sa ai o piata de film si sa ai o relevanta pe partea asta financiara, trebuie sa organizezi un market, asa cum se intampla in festivalurile mari. O piata de film in care chemi distribuitorii de film si aduci niste filme in premiera, pe care lumea le vede pentru prima oara si incepe sa liciteze, sa incheie contracte. La TIFF lumea nu vine sa cumpere filme, daca e sa ne gandim ca piata inseamna asta. E intr-adevar o piata de desfacere a filmului romanesc, pentru ca "Zilele filmului romanesc", pe care le organizam in ultimele trei zile ale festivalului, sunt ca un fel de trambulina pentru majoritatea filmelor romanesti. Exista producatori straini care vin la Cluj si care nu mai pot avea o implicare directa in filmele alea, dar pot descoperi un regizor, o anume afinitate comuna si de aici pot incerca o ulterioara productie. Exista filme romanesti care si-au inceput cariera internationala la Cluj. Cel mai recent exemplu e "Ryna", filmul Ruxandrei Zenide (in care a debutat Dorotheea Petre, premiata la Cannes anul acesta – n.r.) care a fost aratat anul trecut la TIFF unde a fost vazut de directoarea de selectie a festivalului de la Sarajevo, care a invitat filmul in competitie. E foarte important ca cineva sa te descopere, sa primesti o invitatie intr-un festival, sa obtii o recunoastere. Apoi, oricat de mecanic ar suna, invitatiile curg. Un film invitat intr-un festival are deja un pedigree. Si lumea merge la sigur. In momentul in care ai de vazut 10 filme intr-o zi, o sa vezi, intai si intai, filmele despre care ai auzit. Filmele la care ai citit cronici bune sau filmele care au luat niste premii.
Mari cineastii romani vin la TIFF
Editia cu numarul cinci a festivalului aduce la TIFF aproape toate numele importante din cinematografia autohtona. De la Radu Mihaileanu, castigatorul premiului "César" (2006) pentru cel mai bun scenariu, membru in juriului TIFF alaturi de Anamaria Marinca, detinatoarea premiului BAFTA pentru cea mai buna actrita (2004), la Corneliu Porumboiu, laureat cu doua premii la Cannes 2006.
Dintre cele aproape 100 de lungmetraje prezentate la TIFF, patru sunt productii autohtone: premiere pentru "A fost sau n-a fost?", de Corneliu Porumboiu si "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", de Catalin Mitulescu (premiul pentru cea mai buna actrita, la Cannes), dar si debutul in lungmetraj al lui Tudor Giurgiu ("Legaturi bolnavicioase") si un film semnat Adrian Popovici, "Un acoperis deasupra capului". In program se gasesc si numar record de scurtmetraje si mediumetraje romanesti, aproape 20, printre care si "Marilena de la P7, filmul lui Cristian Nemescu, selectat la Cannes.
