Proiectia documentarului `Adam si Eva`, tulburatoarea poveste a realizatoarei Dite Dinesz (foto) - TVR Timisoara - despre viata celor sase localnici ai satului Ramet (judetul Alba), a fost principalul eveniment aflat luni pe agenda programului oficial `Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007`.Distins cu premiul special al Uniunii Latine de la Paris, la editia din 2005 a Festivalului International de Film Documentar de la Sibiu - `Astra Film Festival` -, `Adam si Eva` este o poveste din inima Muntilor Apuseni, in satul Ramet, o localitate care se intinde pe o suprafata cat Bucurestiul, dar in care traiesc doar trei barbati si trei femei.Credinta in Dumnezeu conduce destinele acestor oameniFilmul prezinta povestea unor oameni in varsta, care au trait toata viata izolati in Muntii Rametiului. Structura filmului dezvaluie acceptia populara asupra menirii barbatului si a femeii. Barbatii pleaca zi de zi la munca pamantului, precum biblicul Adam, iar femeile raman sa vada de casa `plina` de copii, la fel ca Eva.Frumusetea aspra a peisajelor de munte alterneaza cu momente din viata lor cotidiana. Batranii vorbesc despre intamplari de demult, care le-au marcat existenta izolata, si despre greutatile `vietii civilizate` de azi. In timp ce pe barbati ii vedem in afara satului, la muncile de vara, femeile sunt filmate acasa, unde isi petrec cea mai mare parte a vietii. Acesti oameni traiesc intr-o lume pe cale sa dispara si au acceptat sa-si povesteasca viata in fata camerelor de luat vederi, desi nu au vazut niciodata un televizor. `Femeile mi-au marturisit cum au nascut iarna pe prispa zece copii. Cand le-am intrebat ce faceau cand li se imbolnaveau copiii, mi-au raspuns, cu o seninatate uimitoare, ca acestia, daca traiau, traiau, daca mureau, mureau. Si-ar fi dorit sa plece in lume decat sa stea in munti, dar au considerat ca, daca Dumnezeu i-a lasat in acel loc, de acolo trebuie sa si plece in eternitate`, a descris regizoarea Dite Dinesz povestea celor trei Adami si a celor trei Eve din Ramet. Realizatoarea documentarului a explicat ca titlul filmului a plecat de la faptul ca personajele traiesc fericite in simplitatea lor si ca au o incredere nemarginita in Dumnezeu, chiar daca uneori au impresia ca traiesc momente in care parca platesc pentru toate pacatele lumii.
Astazi la Sibiu:
• `Tezaure umane vii`, expozitie, Casa `Hermes`, Muzeul `Astra`, ora 10.00• Universitatea de iarna `ATLAS` - `Turism, Cultura si Unitate in Diversitate`, conferinte, Hotel `Continental`, ora 10.00• `Nascuti la comanda - Decreteii`, documentar de Florin Iepan, Studioul `Astra Film`, Piata Huet, ora 14.00• Recital de pian, Mihai Ritivoi, laureat al concursului `Jeunnesse Musicale` in 2006, Sala `Thalia` - Filarmonica Sibiu, ora 19.00• `Piano Bar`, program cafe-concert, `Imperium Pub`, ora 20.30
Florian Gadea