'A făcut tot ceea ceorice jurnalist curajos trebuie să întreprindă', a declarat, printre lacrimi şiroaie, mama ziaristului, Gao Quinsheng, strângând la piept premiul decernat fiului său şi ridicând pumnul în semn de victorie şi îmbărbătare.
Distincţia, acordată în cadrul lucrărilor congresului Asociaţiei mondiale a presei /AMJ/ şi a Forumului mondial al editorilor de presă, desfăşurate la Capetown, în Africa de Sud, 'dovedeşte că Shi Tao nu este un criminal', a mai spus printre lacrimi mama ziaristului.
În vârstă de 38 de ani, Shi Tao a fost condamnat la zece ani de închisoare, pentru că a dezvăluit, într-un e-mail trimis din redacţia ziarului unde lucra, Dangdai Shang Bao, că guvernul ţării sale 'punea botniţă presei' în legătură cu evenimentele din Piaţa Tienanmen, din 1989.