picioarele sale: Joaquin Cortes. El a prezentat cel mai nou spectacol al sau,
"Mi soledad".
Superlativele nu par a fi de-ajuns. Pentru ca-s de gen feminin asa cum e de obicei audienta show-urilor lui Cortes as putea fi acuzata de subiectivism. Intrebati-i totusi pe barbatii prezenti la Sala Palatului care au renuntat la meciul de fotbal Germania Suedia, contand pentru sferturile CM cum a fost spectacolul "Mi soledad"
BAILA, GITANO! Daca exista ursitoare, e clar ce i-au prezis la nastere lui Joaquin. Parafrazand vorbele dintr-o piesa a lui Julio Iglesias, ursitoarele i-au zis tiganului nou-nascut la Cordoba, acum 37 de ani: "Baila, gitano, baila, que tu lo bailas como ninguno!". Pentru ca Joaquin Cortes danseaza ca nimeni altul. In plus, magia nu se opreste aici. Cortes vrajeste cu toata fiinta lui, cu gratia masculina si ascendentele stravechiului sau popor, plecat in pribegie in vremuri de demult. Picioarele, torsul, bratele, mainile, degetele, culoarea parului, forta privirii, tristetea zambetului, totul seduce. "Mi soledad" e un spectacol de la care nu pleci linistit, pentru ca, negasindu-i cusur, incepi sa te gandesti ca, pe alocuri, exista perfectiune si pentru pamanteni. Acela care cel putin aparent are tot ce-si doreste, "scrie", cu gesturi si muzica, un jurnal despre propria singuratate. Melancolie, disperare, tacere, contemplare, revenire, iarasi cadere si regasire. Joaquin Cortes n-a reusit de unul singur sa redea toate aceste stari prin limbajul trupului si-al dansului. In toate secventele spectacolului "Silencio", "Solea mia", "Bellas palabras", "Carmen", "Zapatos blancos" si "En mi soledad", a fost acompaniat si completat de o trupa de muzicieni profesionisti. Vocile sfasietoare si instrumentele din care a "curs" muzica gandita de insusi Cortes, impreuna cu Jose Carbonell si Antonio Carbonell au condus spre starea de gratie Si inca un nume demn de retinut: Jean Paul Gaultier, creatorul costumelor.
UN DRUM INITIATIC
"Mi soledad" este stadiul in care a ajuns talentul de artist
al lui Joaquin Cortes. Drumul initiatic a trecut prin "Cibayi", spectacolul cu care lumea a luat nota de faptul ca exista un dansator de flamenco pe care merita sa-l vezi. Au urmat "Gipsy passion" (1995), "Soul" (2000), "Pura passion" (2001), "Live" (2001) si "De amor y odio" (2004), in care si-a pus pe tava sufletul de tigan, harul cu care a fost inzestrat si miile de ore de studiu de balet clasic si modern. Toate
contopite-ntr-un singur cuvant:
flamenco. Si intr-un singur
superlativ: cel mai bun.
