Parcursul dvs. literar incepe in 2000, dar, inainte de asta, ati avut un itinerar impresionant prin mai multe meserii. Cum se face ca ati schimbat atit de multe domenii?
Au fost schimbari pe care le-am facut pentru ca asa am vrut, dar au fost si schimbari pe care le-am facut pentru ca nu aveam de ales. Am vrut sa fiu medic, dar n-am putut, fiindca asta presupunea studii care erau prea lungi si prea scumpe. Deci, am intrat la Crucea Rosie, unde am lucrat sase ani.
Instalatorul pasionat de investitii
Din pasiune pentru medicina sau din dorinta de angajament umanitar?
Si una, si cealalta. In Franta, nu te faci medic ca sa cistigi bani. A fi medic e un angajament social. E o meserie atit de dificila si atit de prost remunerata, incit nu poate fi decit o meserie de vocatie. Dar, in fine, da: aveam un angajament social cind eram adolescent. Pe urma am plecat in Statele Unite, am infiintat o firma de grafica pe calculator, dar, dupa sase ani, am pierdut controlul societatii.
Ati plecat in America din dorinta de a cunoaste si altceva?
A fost in primul rind pentru ca genul asta de meserie se facea acolo. Era in 83-84. In 89, pierdusem totul si trebuia sa maninc. Am revenit, deci, in Franta, si, pentru ca aveam foarte putini bani, iar placerea mea a fost mereu sa investesc, am cumparat, cu un amic inginer, un set de scule si am inceput sa facem lucrari manuale: zugravit, instalatii... Era genul de job care te fereste de somaj. Apoi am cunoscut o a treia persoana care era arhitecta si colaborase la realizarea unui program de arhitectura. Era chiar la inceputul dezvoltarii aplicatiilor pe computer destinate arhitectilor. Pe urma, am fost primii in Franta care am conceput programe de calculator pentru domeniul imobiliar. Si a mers.
Scriitorul 'professional' si artizanul taximetrist
Sinteti, desigur, o persoana a premierelor in orice domeniu.
Am o dragoste pentru munca. Asta nu inseamna ca sint workoholic, cum spun americanii. Pur si simplu, cred ca e foarte important, pentru respectul pe care il avem pentru noi insine, ca, oricare ar fi meseria pe care o facem, sa o facem serios.
Spiritul 'professional'.
Absolut. Cind eram student si lucram la receptia unui hotel, ei bine, eram receptioner si clientii trebuiau sa se simta bine. Nu cred deloc in ideea ca exista meserii mai importante decit altele. Cind aveti o teava sparta, instalatorul e la fel de important sau mai important decit avocatul.
O idee nu prea franceza. Ati prins-o in America?
Sa stiti ca, in Franta, exista un tesut social format din artizani care e extrem de important. Problema e mereu imaginea pe care o dau media. Cind aveti 350.000 de sindicalisti care demonstreaza in strada ca sa munceasca mai putin, sint mult mai multe camere decit in atelierul unui lacatus. Uneori, chiar si cind luati un taxi, se poate intimpla sa nimeriti peste un artizan taximetrist, care cunoaste toate strazile din Paris, istoria cladirilor, care are pasiunea lui... Si atunci, va spuneti ca nu trebuie sa judecati. Dar stiu ca nu asta este imaginea pe care o vehiculeaza Franta, in timp ce, in Statele Unite, aceasta stare de spirit face parte din cultura generala.
Reteta literara vine tirziu
Considerati ocupatia dvs. literara, la fel, o meserie ca oricare alta?
Da, o concep ca pe un fel de artizanat, la fel de important ca lucrurile pe care le fac alti artizani. Jobul pe care il fac asezat pe un scaun nu are mai multa importanta sociala decit munca aceluia care a fabricat scaunul pe care ma asez.
Cum v-ati apucat sa scrieti asa tirziu?
La 17 ani am scris ceva si i-am dat manuscrisul tatalui meu, care mi-a spus ca era foarte prost. Atunci, i l-am dat cosului meu de gunoi, care l-a pastrat. Dupa aceea, aveam prea mult de lucru ca sa ma gindesc la asta. Primul roman l-am scris mult mai tirziu, ca sa-i spun fiului meu sa-si urmeze visurile.
'Ma situez in josul scarii'
De ce scrieti?
Literatura e o mare scara, cu trepte foarte mari la inceput si cu trepte mult mai fine si delicate sus. Eu sint un autor de literatura populara si ma situez in josul scarii. Dar sint foarte fericit. Cind un jurnalist vrea sa spuna ceva urit despre mine in Franta, spune ca Marc Levy e un autor pe care lumea il citeste in metrou. Nici nu isi da seama cita placere imi face asta. Pentru un tip ca mine, care am vrut sa ma fac doctor si n-am putut, pentru ca eram slab la matematica, e un miracol nesperat sa stiu ca exista zeci sau sute de mii de oameni in metrou, pe care ii fac sa surida si sa uite de cele doua ore de calatorie care ii asteapta. Scriu fara nici o pretentie, ca sa impartasesc un moment de placere cu oameni pe care nu ii cunosc.
Aveti un feed-back de la cititori. Ce spun?
Am primit aproximativ 50.000 de scrisori de la oameni care imi spuneau ca inainte nu citeau si ca au inceput sa citeasca gratie mie. Evident, nu e un merit exclusiv, probabil e o intimplare: exista atitea alte carti cu care puteau incepe... Totusi, daca am ajuns, chiar si printr-un concurs de imprejurari, sa fiu piesa care a antrenat mecanismul, pentru mine asta valoreaza toate Goncourt-urile din lume.
Franta, politica si autorii de carti populare
Nu sinteti deloc iubit de presa din Franta.
Acolo, sint doua feluri de media. Cele pariziene si cele din provincie. In media pariziene, literatura este o citadela care apartine unui club foarte elitist si foarte privat. Raporturile mele cu ei sint foarte proaste sau nu exista, pentru ca totdeauna am refuzat sa fac parte dintr-un mediu care seamana mai bine cu pretioasele ridicole de la curtea lui Ludovic al XIV-lea decit cu un veritabil mediu creator. Parisul boem din anii 60 a devenit un Paris al falsilor intelectuali de stinga, care mai sint numiti si 'stinga-caviar' si care au o parere despre totul si despre toata lumea. Au fost foarte agresivi cu cartile mele.
Nu va intereseaza sa va exprimati o parere despre treburile publice, cum face toata lumea in Franta?
Deloc. Faptul ca vind carti nu imi da dreptul sa gindesc in locul altora. Eu imi dau cu parerea numai atunci cind cred ca am legitimitatea sa o fac.
Experienta americana v-a schimbat mult optiunile?
Am avut sansa sa traiesc citiva ani intr-o alta America decit cea de azi. Am trait acolo in anii 80-90. Era o America mai sociala. Nu avea nici o legatura cu Bush, care a crescut inconjurat de cai la ferma lui din Texas si care n-a plecat niciodata in strainatate inainte sa devina presedinte, ceea ce probabil ii face ignoranta explicabila. Dar, acum 20 de ani, am retinut multe lucruri din societatea americana. A fost un soc cultural.
Silviu Mihai
