Secretarul de stat pentru diplomatie publica Valentin Naumescu va fi prezent in Republica Araba Egipt intre 10 si 12 aprilie, pentru a marca centenarul stabilirii relatiilor diplomatice dintre Romania si Egipt (aprilie 1906 aprilie 2006).
Principalele manifestari incluse in "Saptamana culturii romanesti" la Cairo sunt: un colocviu dedicat sarbatoririi a 100 de ani de relatii diplomatice dintre cele doua tari, organizat la Institutul de Studii Diplomatice al MAE egiptean cu participare la nivel de secretari de stat, o expozitie de documente din arhiva diplomatica a Ministerului roman de Externe, proiectia filmului "Diplomatia romaneasca, vocatie europeana si oportunitati globale", un recital de muzica clasica al pianistei Ilinca Dumitrescu si spectacolul "Vis" din repertoriul Teatrului National I.L. Caragiale, sustinut de actorul Dan Puric evenimente gazduite de Teatrul Al Gumhurya, apartinand Operei din Cairo, expozitia "Romania vazuta din avion" a artistului fotograf Stefan Petrescu, o gala a filmului romanesc, precum si lansarea emisiunii de timbre "Sfinxul din Bucegi si Sfinxul din Giza".
Actiunea, propusa de Ambasada Romaniei la Cairo si organizata de Departamentul Diplomatie Publica din Ministerul Afacerilor Externe, are o semnificatie deosebita in relatiile diplomatice bilaterale si isi propune sa faca mai bine cunoscuta imaginea Romaniei in mediile diplomatice, culturale, academice, dar si la nivelul publicului larg egiptean.