Bucuresti, 19 octombrie 2009 – Una dintre cele mai vandute carti pentru copii din toate timpurile si cel mai popular titlu al editurii Cartea Copiilor, “Omida mancacioasa” (”The Very Hungry Caterpillar”), sarbatoreste 40 de ani de la prima aparitie. Aceasta poveste l-a facut celebru pe Eric Carle, autorul apreciat in intreaga lume pentru originalitatea ilustratiilor si pentru designul inovativ al cartilor sale.
In fiecare minut, undeva in lume se vinde o carte cu „Omida mancacioasa”, iar din 1969 pana in prezent, aceasta a fost tradusa in 47 de limbi si s-a vandut in 29 de milioane de exemplare.
„Sunt absolut incantat pentru ca, timp de 40 de ani, copiii de pretutindeni au indragit «omida mancacioasa», un personaj nascocit de mine din intamplare, in timp ce ma jucam cu perforatorul si faceam gaurele in hartie. M-am gandit initial ca ar putea fi un viermisor, «Willi the Worm», dar editorul meu mi-a sugerat ca ar fi mult mai draguta o omida... si asa a inceput totul”, isi aminteste Eric Carle, acum in varsta de 80 de ani. Cu ocazia aniversarii, autorul si Penguin Books organizeaza numeroase evenimente in scoli, librarii sau biblioteci din toata lumea si incurajeaza copiii sa ii trimita „omidei mancacioase” felicitari.
Povestea omidei incepe o data cu iesirea ei din ou, cand pleaca infometata sa caute ceva de mancare. Luni gaseste un mar, marti doua pere, miercuri trei prune, iar pana sambata mananca atat de mult, incat o doare burtica. Isi revine rontaind o frunza frageda si se retrage obosita in cocon. Doarme doua saptamani, iar cand se trezeste - surpriza... se transforma intr-un fluturas.
Cartea „Omida mancacioasa” ofera celor mici, pe langa o poveste care-i fascineaza, oportunitatea de a invata numerele, zilele saptamanii, legile naturii si arta colajului. Eric Carle este unic prin felul in care si-a ilustrat cele peste 70 de carti, iar copiii incearca sa-l imite, pictand hartia cu diverse modele si texturi, apoi decupand-o si combinand fragmentele obtinute in imagini sugestive.
"Totusi, lasand la o parte ilustratiile, traseul omidei prin gaurelele din pagini sau lectiile de matematica si stiintele naturii incorporate in poveste, esenta cartii este alta: speranta. Poti fi la inceput mic si nesemnificativ, dar viata iti va da sansa sa iti desfaci aripile si sa devii un fluture”, subliniaza Eric Carle.
Comunicat
Editura Cartea Copiilor
Octombrie 2009