Joi, 15 decembrie 2011, ora 17.00, la Libraria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45, Bucuresti), va avea loc lansarea volumului „Ofrande” de Cornelia Pillat (Editura Humanitas) si a audiobook-ului “Cornelia Pillat: Portrete in filigran” (Editura Casa Radio).
Vor vorbi: Monica Pillat, George Ardeleanu, Anca Mateescu si Lidia Bodea. Evenimentul este organizat de Editura Humanitas si Radio Romania – Editura Casa Radio.
„Titlul „Ofrande” subliniaza o noua calitate a memoriei, aceea de a sublima suferintele si bucuriile unei vieti in daruri inchinate Creatorului. Cornelia Pillat intelesese la urma sensul intregii sale existente, isi linistise sufletul si dorea ca prin scrisul ei sa dea si altora din lumina launtrica dobandita. Expresia, ca si gesturile purtatoarei de ofrande se spiritualizasera, capatand ceva din seninatatea grava a icoanelor bizantine.“ (Monica Pillat)
A.I.
editor artline.ro
14 decembrie 2011