“Nu sunt obisnuit sa-mi prezint singur cartile. Nu se obisnuia asta pe cand publicam si eu mai des. Oricum, la pierderea sperantei n-a fost conceputa ca atare, o carte cu o structura de rezistenta, asa cum se fac azi, si cartile, si casele. Au fost notatii disparate, iar daca exista, totusi, o aparenta de unitate, atunci asta vine de altundeva decat din intentia de constructie. Din constanta obsesiilor mele si a celor ce-mi trec prin cap, fie si intamplator.
Poate parea o carte trista sau demobilizatoare (Doamne fereste!), desi sunt momente cand e da ras, ca la Ion de la gara, mai ales in cele doua pasaje cu sexul, cu toate ca nu pentru ele am scris-o, ele sunt doar niste accesorii, asa cum e ai sexul prea adesea… Ma grabesc sa va spun ca accesoriile nu sunt, chiar intotdeauna, inutile…”. (Nicolae Prelipceanu)
A.I.
editor artline.ro
31 ianuarie 2012
