Din America si pana in indepartata Australie, aproape orice om a auzit de Beatles, daca nu este chiar si acum unul dintre admiratorii declarati ai trupei The Beatles. Aceasta este dovada certa a faptului ca la aproape jumatate de secol de la momentul destramarii trupei, vraja cantecelor sale nu a pierit, si probabil nu se va risipi niciodata.
In 2004 revista Rolling Stone clasa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artisti ai tuturor timpurilor. Format din John Lennon (vocal, chitara ritmica), Paul McCartney (vocal, chitara bas), George Harrison (chitara solo) si Ringo Starr (baterie), grupul a avut o influenta majora in definirea stilului muzical al “erei rock” care a urmat.
Una dintre caracteristicile prin care s-a remarcat The Beatles a fost aceea ca toate melodiile sale deveneau hituri la scurta vreme dupa lansare. Armonia perfecta dintre text si acordurile rock pareau sa garanteze succesul in randul tinerilor dupa al doilea razboi mondial.
Trupa The Beatles va ramane in istoria muzicii ca una ce a stabilit recorduri dificil de doborat. 27 dintre piesele trupei au ocupat primul loc in clasamentele muzicale din Marea Britanie, iar 22 albume au fost cele mai bine vandute din lume. Performanta de neegalat a trupei The Beatles poate fi descrisa sumar prin cele peste 1,1 miliarde de discuri vandute in lumea intreaga.
Printre melodiile care s-au bucurat de mare succes s-a numarat si “I’ve Got a Feeling”, in spatele careia se ascunde o poveste interesanta. Se spune ca, asemenea altor piese “clasice” ale trupei, aceasta a rezultat prin combinarea altor doua nefinalizate.
Prima se numea chiar “I’ve Got a Feeling” si fusese scrisa de Paul McCartney in urma intalnirii avute doi ani mai devreme, in iunie 1967, cu viitoarea sa sotie, Linda Eastman. Cea de a doua piesa, intitulata “Everybody’s Had a Hard Year”, era o reflectie muzicala a lui John Lennon, ramasa in stadiu de proiect, in care fiecare vers incepea cu “Everybody”.
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.