Filmul “Doua lozuri”, in regia lui Paul Negoescu, va fi prezentat in premiera internationala in cadrul celei de-a XII-a editii a Festivalului International de Film de la Zürich, care va avea loc in perioada 22 septembrie – 2 octombrie 2016.
Pelicula, ce are scenariul scris de Paul Negoescu dupa nuvela Doua loturi de Ion Luca Caragiale, a avut premiera in cadrul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) 2016. Filmul a fost ulterior proiectat la TIFF Sibiu, precum si in deschiderea festivalului „Ceau, Cinema!“ din Timisoara unde a fost distins cu premiul pentru cel mai bun film independent.
“Doua lozuri” prezinta povestea a trei barbati din provincie: Dinel, Sile si Pompiliu, care, dupa ce afla ca au castigat marele premiu la loto, descopera ca biletul nu mai e de gasit, asa ca sunt nevoiti sa porneasca intr-o calatorie ca sa-l recupereze.
Rolurile principale sunt asigurate de Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol. Filmul “Doua lozuri” va putea fi urmarit in cinematografele din Romania din 7 octombrie 2016.
Septembrie 2016