Scriitorul descrie in ''Drumul scurt spre casa'' realitatile dure ale lumii postcomuniste, din care se resimte totusi nostalgia dupa Romania, dezradacinarea si bajbairea prin golul Occidentului. Volumul a primit numeroase premii elvetiene si i-a asigurat lui Catalin Dorian Florescu notorietate in spatiul cultural german, dupa romanul de debut ''Vremea minunilor''.
EVZ: Ce inseamna ''Drumul scurt spre casa''?Catalin Dorian Florescu: Romanul meu este o calatorie peste jumatate de continent, inspre estul european, imediat dupa caderea cortinei de fier, plecand din Zürich, trecand prin Viena, Budapesta, Timisoara, pana la Marea Neagra. Nu am scris un jurnal de calatorie, ci mai mult un roman cu calitati de ''road movie'' si cu dimensiuni multiple. Cei doi tineri, care parasesc o tara bogata precum Elvetia pentru a gasi in Est povesti puternice, rupte din viata, fac si un drum psihic. Pentru ei a fi pe drum inseamna si a-si cauta identitatea, a se maturiza.
Pentru unul din eroi insa, acest drum are si un scop specific. Acela de a-si cauta tara natala pe care o parasise in copilarie. Dar desigur ca nu o mai regaseste asa cum ramasese intiparita in amintire. Acolo unde a curs sange nu mai poate fi vorba de idealizare. Tanarul Ovidiu trebuie sa integreze intr-o singura imagine atat nostalgia lui dupa o lume nepatata, cat si realitatea dura a lumii postcomuniste.
Ce perspective diferite are acest roman fata de volumul de debut ''Vremea minunilor''? Sunt un scriitor instinctual, ma las zilnic dus de fluxul scrisului. Un concept prea rigid este un corset pentru text, care nu poate sa respire. Stiam ca nu vreau sa scriu ''Vremea minunilor 2'', care a fost un roman al copilariei. Voiam sa fie o carte a perioadei urmatoare, a cautarii de raspunsuri. Modul meu de a scrie este inspirat din lumea vizuala a filmelor, fara sa uit lirismul, frazarea, densitatea limbajului. Dar imi place sa aiba fluiditate, sa fie aerisite, si nu sa fac un fel de ''mindfucking'', deci romane tip teza. Poate acest lucru ma caracterizeaza: balanta intre fluiditate si densitate. Nou poate fi sensibilitatea pentru temele lumii moderne intr-o lume globalizata: dezradacinarea, cautarea fericirii bajbaind ca un orb.
Cat de mult resimti nostalgia fata de Romania?Pe deoparte am nostalgia paradisului pierdut. Cand ma reintorc in Timisoara ma plimb prin curtea liceului si pe coridoare. Totul mi se pare cunoscut si strain in acelasi timp. Arhitectura oraselor, oamenii, moravurile. Dar nu ma amagesc: nostalgia s-ar fi terminat daca nu ar fi intervenit ruptura emigratiei. Ar fi devenit totul banal si o simpla culisa a luptei pentru existenta.
Eu nu am o tara natala. Romania nu mai poate fi, pentru ca este usor sa te consideri acasa cu euro in buzunar si pasaport elvetian. Fara sa iei parte la cotidian, sa te implici. Elvetia, la fel, nu este, pentru ca nu-mi atinge sufletul, cu toate ca sunt considerat scriitor elvetian.
Cum simti ca e privita Romania din Elvetia?Avand o ''apropiere distanta'' fata de amandoua tarile, nu sunt coruptibil. Atat in romane, cat si in eseuri le critic pe amandoua - ''Romania si Elvetia'' - le disec, le arat partile sumbre. Dar cu caldura si candoare pentru oameni. Un fel de taietura chirurgicala facuta din dragoste.
Ovidiu, tanarul din carte, este alter egoul meu. Eu, care fiind din copilarie plecat, imi pun aceleasi intrebari precum protagonistul: Unde este al meu Acasa? In acest roman nu ascund de exemplu partea hidoasa a tarii, orasele in paragina, minciuna despre Revolutie. Dar capitolele din Romania sunt cele mai emotionante, mai vibrante ale cartii. Deci totusi un fel de iubire pentru aceasta tara.
Din pacate, Romania nu joaca un mare rol in constientul tarilor de limba germana. Cel mai accentuat este acest lucru cand e vorba de cultura. Putinele succese ale artistilor romani nu lasa inca amprente in afara unor cercuri restranse.
Romania il inspira
Catalin Dorian Florescu, in varsta de 39 de ani, a parasit Romania impreuna cu parintii sai, la varsta de 15 ani, iar de atunci locuieste in Zürich. A absolvit Facultatea de Psihologie si Psihopatologie, iar din decembrie 2001 este scriitor liber-profesionist. A publicat la Polirom, in 2005, romanul ''Vremea minunilor'', aparut initial in 2001, in Elvetia, si distinsa, printre altele, cu Premiile Pro Helvetia sau Cartea anului in orasul Zürich.
Volumul descrie prin ochii unui copil realitatile Romaniei comuniste. Romanul ''Drumul scurt spre casa'', aparut la Polirom, a primit premiul Anna Seghers in 2003. Romanul ''Maseorul orb'', despre un nevazator filosof din Moneasa, este in curs de aparitie la Polirom.
